Visitators - 20.01.2013

Visitators: 20.01.13

Flag Counter

Oameni ai Brăilei

   









                                                  Prințul culorilor de apă

                                                 MIHAIL  GAVRILOV
       Decurând , am primit în dar un album de artă numit „Un secol de artăe frumoase în Moldova” scos la Ed.Art XXI, Iași, anul 2009 Autorul  acestui album este crticul de artă Valentin Ciucă. L-am parcurs cu aleasă plăcere dar și curiozitate să citesc din comentariile domniei sale , fiindcă de fiecare dată acestea sunt făcute sub semnul bunei-credințe, pentru ceea ce se numește artă adevărată. Am întâlnit foarte multe nume cunoscute, însă m-am oprit asupra pictorului Mihail Gavrilov, de care-mi vorbea adesea fostul meu prof. de pictură Vespasian Lungu , uneori și Emilia Dumitrescu, dar și Ion Gâță, fiindcă îi fusese elev la Școala Populară de Artă, pe când acesta preda aici.       Distinsul critic Valentin Ciucă spune despre opera lui Mihail Gavrilov; „Distins cu Premiul Anastase Simu pentru pictura la Salonul Oficial din anul 1936,urmat de alte premii, pictorul Mihail Gavrilov, părea să urmeze o traiectorie de excepție. A lucrat mult și divers în spiritul vremii și al vremurilor. A făcut proiecte scenografice de costume însă toate acestea au pornit de la pictura în jurul căreia toate celelalte tehnici; acuarela, gravura, sau desenul în tuș au gravitat rezultate notabile.   Gavrilov a fost un talent plural și convingător. Bun peisagist, prin toate peisajele făcute la Dunăre, în Vrancea  sau la Curtea de Argeș, îl impune pe artist ca un observator foarte atent al peisajului dar și în temele compozițonale . „
        Mihail Gavrilov s-a născut pe dat de 9 decembrie 1889 în orașul Ismail  ( Basarabia de azi ).  Primele clase le face la Ismail, apoi la Vâlcov, unde tatăl său era numit director de școală. La vârsta de 21 de ani este incorporat în armată la Galați la Regimentul 3 Artilerie .În anul 1925 se căsătorește, însă cu pictura merge mai departe. Astfel în anul 1932, îl cunoaște pe colecționarul Hrandt Avachian cu care leagă o strânsă prietenie. În anul 1933 se împrietenește cu Sorin Manolescu și Gheorghe Naum .       În anul 1935 debutează la Salonul Oficial din București, participând apoi la toate expozițile la care este invitat, până în anul 1940, când Mihail Gavrilov părăsește Vâlcovul și se mută la București. Aici este găzduit de prietenul său Avachian.         În anul 1941 se stabilește la Brăila,unde o perioadă va fi găzdiut de prietenul său Sorin Manolescu . Din anul 1942 pănă în anul 1950, lucrează la diferite intreprinderi, ultima fiind Teatrul de Stat Maria Filotti, ca scenograf. În anul 1951 devine membru al U.A.R.P., Secția Grafică. Participă în continuare la expoziții. Din anul 1951, funcționează ca profesor la Școala Populară de Artă, pănâ în anul 1968, an în care artistul se stinge din viață în luna septembrie.
      Mihail  Gavrilov , primește o educație aleasă încă din copilărie de la tatăl său fiu de preot, iar acesta terminânând Institutul Pedagogic din Fedosia, ajungând pofesor de matematică la Ismail .Mihail Gavrilov atrage atenția celor din jur , prin talentul său la desen și pentru felul cum modela lutul. Mișa , începe să facă tot felul de lucrări primind mai mult curaj de la tatăl său, care-i cumpăra tot felul de scule pentru pictură . Vâlcovul, așezat pe Canalul Chilia din Delta Dunării, devine principalul reper pentru Mișa în a studia peisajul, subiect predilect în pictura sa. Îl pasionează în mod deosebit acuarela gen de pictură care impune un ascuțit simț al observației, spontaneitate, rapiditate și o foarte bună cunoaștere în a combina și a așeza pe hârtie culorile de apă.       Criticul de artă Ana Maria Harțuche, descrie opera lui Mihail Gavrilov astefel; „ Peisajul lui Mihail Gavrilov, cel din Vâlcov, este construit cu mare corectitudine și siguranță. Primul plan este rezervat arhitecturii capricioase și rarefiate, în care sunt improvizate structuri unice în care este văzut acel peisaj. Știe să aplice și stăpânește destul de bine toate diferențele de griuri ale imaginii alb – negru, care dau senzația picturalității, a stăpânirii de sine , a raporturilor dintre umbră și lumină. Calitățile lucrărilor sale  demonstrează că Mihail Gavrilov a avut un lung și temeinic exercițiu executat în anii din urmă și care pe bună dreptate putem spune cum a crezut el însuși; târziu am ajuns la o maturitate artistică .       Însuși Nicăpetre, marele sculptor brăilean, precum scrie în una din cărțile sale spune; eram fericit când Deadea  Mișa = Mihail Gavrilov, mă ia pe lângă  el sprea a-l ajuta în munca . Am plecat să studiez sculptara la îndemnul lui Mihail Gavrilov. În orașlul Braila, Gavrilov, a avut multe expoziții de pictur[ de-alungul anilo. În fiecare lucrare se poate vedea cu ușurință sensibilitatea culorilor, frumusețea priveliștilor lacustre, poezia misterioasă a sălciilor sub care adâncea în spațiu bărcile cu pescari.         Afirmat ca pictor și grafician, Mihail Gavrilov, rămâne în mintea celor ce l-au cunoscut, un artist dotat cu pictura dar si cu dexterități diverse ( îi plăcea muzica , având ureche muzicală ).       Pe Mihail Gavrilov, îl putem numi un mare acuarelist al Brăilei, cum pentru orașul Tulcea , este Constantin Găvănea. Și unul și celălalt, prin imaginile plăsmuite în acuarelă devin inconfundabili, prin arta lor, în contextul acuarelei românești.   
            
ION M. GANE - poet , istoric literar , traducator


Pe strada Fortificaţiei la nr. 16 din Brăila, cândva , a locuit cel ce mi-a fost profesor de franceză , domnul Gane .Născut la Tg. -Ocna la 21 oct.1902 , se stabileşte din primii ani a copilăriei cu părinţii săi , in Rm.-Sărat . Aici , după absolvirea liceului în anul 1921, merge la studii la Bucureşti .Licenţiat al Facultăţii de litere şi filozofie Secţia filologie modernă, va funcţiona o perioadă la Biblioteca Academiei, apoi ca profesor de limba română , latină şi franceză în oraşul Brăila . A colaborat la multe reviste literare şi periodice peste 25 ca număr, cu poezii,recenzii şi multe traduceri .
A scris şi a tradus : Zări de altădată ; Poporul ; Brăţara de argint; Date biografice despre A. Campiniu şi Sandu Aldea; Biografia operelor lui Mihu Dragomir;
Ritmuri franceze - traducere; Louison de N.Orhidon – traducere.
Slăbuţ , de statură potrivită, cu trăsăturile feţei uscăţive, ochi albaştri şi nas acvilin, cu glas liniştit şi privirea hotărâtă, mai tot timpul îl vedeai pe domnul Gane , pe fosta stradă a Republicii , la cumpărături ,la expoziţii de artă sau la teatru .
Era atent peste măsură şi se interesa îndeaproape când întâlnea pe cineva cu puţin har lăsat de la Dumnezeu să scrie , să picteze sau să cânte la un instrument muzică clasică . Alături de tine - tu cel care erai în cauză - trăia cu întreaga sa fiinţă ceea ce tu te străduiai să exprimi sau să interpretezi .Pentru a scrie despre domnul Gane, personalitate a Brăilei în anii de înainte de a mă naşte eu , a trebuit să scotocesc indelung în cutiuţa mea de amintiri, pentru a ajunge la unele întâmplări povestite de dânsul sau altele petrecute de mine în prezenţa dumnealui. Împrejurările mi-au permis să-l cunosc încă din primii mei ani de şcoală, fiindu-mi profesor de franceză, suplinind catedra unei profesoare plecată din oraş. În acea vreme dânsul, deja era ieşit la pensie.
Încercam să-l înţeleg . În opinia mea dumnealui trăia experienţa acumulată pe când era elev , student şi apoi profesor .Aşa mi-am dat seama că această experienţă a lui se bazează pe mult bun simţ , lectură profundă şi exerciţiu intelectual original în ale scrisului şi desenului .Poate că uneori exagera…însă avea dorinţa nobilă de a te ajuta să te ridici prin munca ta . Am să trec peste sutele de amintiri care mă leagă profund, sentimental de acest om , deşi , el este plecat dintre noi , de aproape 40 de ani.
Totul mă încarcă emoţional fiindcă şi eu şi familia dânsului , adică domnul Gane şi soţia d-na Ofelia , am beneficiat împreună de acest profund sentiment : dragoste, , apreciere şi mult respect . Primul semn de pretuire din partea dumnealor, l-am primit atunci când le-am dat primele mele poezii spre corectură , prin clasa a IX a , poezii, pe care urmam să le citesc peste ceva vreme în cenaclul „ Mihu Dragomir „ . Mai păstrez ca amintire şi acum foaia care mi-a fost înapoiată în urma corecturii în care domnul Gane scria cu cerneală albastră ,subliniind unele cuvinte cu creionul roşu ;
-nobleţe în arta scrierii ;
-talent nefolosit ;
-mai multă libertate în exprimare ;
-dacă încerci să scrii, scrie…dă mai mult decât ţi se oferă ;
La prima ieşire în lume cu prima mea peronală , la nici 19 ani, au fost prezenţi la vernisaj cu un buchet mare de crizanteme pentru încurajare. Uneori eram uimită de felul lor de a fi . Ba chiar mă îngrijoram fiindcă –mi era tare greu să-i înţeleg . Tot timpul îmi lăsau impresia că se feresc de oameni, plăcându-le la modul special singurătatea , însă de fapt , dumnealor erau cei ce te căutau . În timp , domnul şi doamna Gane au fost pentru mine un punct de referinţă pentru începuturile mele de creaţie , care mă preocupau şi pentru care eu mă pregăteam cu temeinicie .

- GHEORGHE NAUM - Gravorul


Gheorghe Naum s-a născut la 17 aprilie 1907 , la Brăila . Începe şcoala la Brăila , o continuă în oraşul Galaţi , apoi îşi termină studiile la Bucureşti, la Academia de Arte Frumoase . Aici i-a avut ca profesori pe Frediric Storck ( gravură şi pictură ), Constantin Artachino ( desen ) şi Camil Ressu ( pictură ). Aşezată în timp activitatea acestui mare artist , se desfăşoară pe o durată de 4 decenii . Primele sale apariţii în public , le-a făcut în anul 1924 într-o expoziţie colectivă la Brăila şi Galaţi , iar în anul 1928 are prima sa personală şi participă în acelaşi an la Salonul Oficial de Pictură şi Grafică la Bucureşti .În acest timp artistul s-a ocupat în egală măsură de grafică , pictură şi gravură. Spun gravură la modul special , fiindcă Gheorghe Naum ,a făcut parte din primele promoţii ce au absolvit o şcoală de gravură , în care se făcea o pregătire temeinică, catedră recent înfiinţată în această academie, avându-l ca profesor pe Gabriel Popescu. Gheorghe Naum , şi-a păstrat înclinaţia în lucru toată viaţa , zi de zi spunând uneori ;” bine gândit , bine făcut”. Grija pentru meşteşugul gravurii în metal , în spiritul artei vechilor maeştri , a contribuit în mare măsură la păstrarea caracterului unitar al gravurii sale . La Gheorghe Naum , nu putem atinge în arta sa etape spectaculoase de dezvoltare , ci putem marca doar momentele ce deschid noi şi lungi perioade de trecere lentă, de câştiguri noi acumulate , asta întâmplându-se până în anul 1940. După acest an , lucrările sale au lumina şi umbra subtil aşezate , haşura fină , griurile foarte uşoare care crează efecte de mare picturalitate ; ceea ce înseamnă că interesul tematic este definitiv şi foarte bine fixat în opera sa. După anii 1957 - 1958, începe să lucreze şi pe metal, însă mai izolat, în schimb face multă gravură pe linoleum .Temele sale principale în gravură sunt peisajele la Dunăre, munca hamalilor în portul Brăila din perioada respectivă, peisaje, case. Prin anul 1959, Gheorghe Naum, spunea la una din personalele sale; “gravura este destinată interiorului sau mapei. Gravura este o artă subtilă cu efecte rare, care cere mult meşteşug şi foarte multă muncă… la fel ca şi grafica…exerciţiu imens, stăpânirea desenului, ca, atunci când te apuci de lucru, nimic nu se poate şterge de greşeşti ceva…reiei totul de la capăt .” Ultima sa personală, de fapt aceasta fiind o retrospectivă a operei sale, trebuia să aibă loc în anul 1968, însă nu a mai apucat a o vedea , fiindcă s-a stins din viaţă .


 
   PROF. DR.
. NICOLAE HARTUCHE - ARHEOLOG 

       Brăilean prin adopţiune dr. Nicolae Harţuche şi-a legat numele definitiv de Brăila, mai ales de instituţia muzeală de aici - Muzeul Brăilei - al cărui fondator a fost împreună cu prof. Florin Anastasiu .Născut la 1 ianuarie 1928 la Ţifesti - judeţul Vrancea ( fost Putna ) , a urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursurile Liceului Comercial din Focşani pe care le-a absolvit în anul 1948. În toamna aceluiaşi an ,reuşeşte la Facultatea de Istorie în cadrul Universităţii Bucureşti . S-a specializat cu unul din cei mai mari cercetători ai arheologiei româneşti, prof. Ion Nestor . În anul 1952 , susţine examenul de licenţă, cu tema “Problemele neoliticului din România şi sud – estul balcanic. După un an de activitate în învăţământ la Hunedoara, apoi ca cercetător secundar la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti , în anul 1954 obţinând transferul la Ministerul Culturii , Direcţia Muzee Ştiinţifice , astfel că la 1 octombrie 1954 , este numit director al Muzeului memorial “ Hristo Botev “ din Brăila , care în fapt nici nu exista .Aceasta a fost şansa Brăilei , de a dobândi la acea vreme, un muzeu de istorie, pentru că Nicolae Harţuche n-a uitat că în primul rând , dânsul era arheolog . Aici rămâne din anul 1955 până în anul 1957, an în care Ministerul Culturii l-a transferat director la Muzeul de arheologie Constanţa , până în anul 1958. Din anul 1958 până în anul 1960 , desfăşoară o activitate de cercetător la Institutul de arheologie Bucuresti , care era condus de acad. dr. C.S. Nicolaescu - Plopşor .
De la sfârşitul anului 1960 revine definitiv la Brăila la Muzeul unde începuse activitatea de Arheolog şi pe care o continuase la Brăiliţa chiar şi atunci când nu lucra aici . În anul 1978 , sub coordonarea ştiinţifică a prof. Ion Nestor şi Dumitru Berciu , Nicolae Harţuche Susţine teza de doctorat cu tema “Necropola de la Brăiliţa . Contribuţii la neoliticul final şi trecerea la epoca bronzului tracic la Dunărea de Jos“. Comisia a fost şi ea prestigioasă, formată din prof. Mircea Petrescu – Dâmboviţa , Kurt Horedt , Eugenia Comşa şi Vladimir Dumitrescu. În întreaga sa activitate ştiinţifică , arheologul Nicolae Harţuche a publicat ;
-31 de volume, studii, comunicări ştiinţifice, rapoarte la săpături ,
-43 de lucrări de cercetare arheologică de teren, săpături şi sondaje.
-23 de volume în colaborare cu alţi arheologi, de comunicări ştiinţifice .
Fără a manifesta apetit inutil pentru poziţii în faţă, prof. dr. Nicolae Harţuche, a lucrat tăcut , cu multă sârguinţă, publicând atât cât a fost posibil până la ieşirea la pensie.
S-a stins din viaţă la 6 octombrie, 2003.
Am amintit toate acestea fiindcă într-un câmp întins al vieţii, mi-a fost ca un părinte; întotdeauna cu multă dragoste în povaţă, încurajându-mă şi susţinându-mă în tot ceea ce am făcut în artă . Astăzi, spre cinstea sa, toate lucrările rămase în manuscris, sunt de folos cercetătorilor din câmpul arheologiei româneşti .

text si grafica /Constanta Abalasei-Donosa



CĂRȚILE MELE ON-LINE

ACCESAȚI ȘI CITIȚI DIN ACESTE CĂRȚI
PENTRU SUFLET ȘI SPIRIT ;
VĂ VEȚI BUCURA !